Zumba

Ce este?

Programele Zumba ofera un antrenament total al corpului, inclusiv cel al bratelor si al picioarelor. Multe miscari de Zumba sunt agreate de cursanti, in special pentru rezultatele formidabile obtinute la nivelul muschilor abdominali, acestea ajutand la dezvoltarea si intarirea masei musculare abdominale, avand in acelasi timp un risc minim de a va crea insuportabilele dureri de spate.

Beneficiile programelor Zumba

  • Ajută la arderea eficientă a caloriilor şi la pierderea în greutate (450-600 calorii/ oră)
  • Ajută la eliminarea stresului
  • Ajută la reducerea tensiunii arteriale
  • Creşte densitatea osoasă, prevenind astfel apariţia osteoporozei
  • Imbunătăţeşte tonusul muscular
  • Te face mai inteligent – prin învăţarea acestor stiluri de dans implicate în program , exerciţiile Zumba pot fi considerate o formă de exerciţiu mental

Exercitii zumba

Muzica este conceptul care sta la baza practicarii acestui tip de exercitii. Dansurile pe ritmuri de Zumba sunt formate din stiluri precum cha-cha-cha, flamenco, dans din buric, bhangra, merengue, reggaeton, tango, samba si hip-hop.

Exista mai multe tipuri de programe Zumba, si anume:

Miscarea patinatorului

Incepe din pozitie verticala, cu picioarele departate si, sarind usor pe un picior, adu-l pe celalalt in spatele lui, atingand podeaua cu varful. Pentru un efort mai mare, poti face aceeasi miscare si cu bratul drept atunci cand piciorul drept este in spate si invers. Intreg exercitiul se aseamana cu miscarea patinatorilor in viteza.

Cotul la genunchi

Stand in picioare, ridica genunchiul drept in lateral si atinge-l cu cotul, repetand miscarea de 10 ori, apoi executa acelasi exercitiu si pentru partea stanga. Iata o miscare cat se poate de simpla care te va usura de multe calorii!

Sarituri

Stai dreapta, cu picioarele apropiate si bratele pe langa corp. Sari, indepartand picioarele si aducand bratele deasupra capului sau desenand cu ele in aer cercuri imaginare. Repeta miscarea pana cand obosesti.

Saritura cu coarda…imaginara

Stai in pozitie verticala, picioarele apropiate si bratele apropiate de corp. Imagineaza-ti ca ai o coarda imaginara si sari, pastrand picioarele apropiate si executand miscari circulare cu bratele.

Cataratul pe munte

Incepe exercitiul dintr-o pozitie de flotare, sprininindu-te in palme si degetele de la picioare. Adu genunchiul drept aproape de piept, apoi sari si schimba pozitiile picioarelor intre ele. Executa acest exercitiu timp de 1 minut, apoi odihneste-te.

Urcatul scarilor

Folosindu-te de doar o treapta sau o platforma inalta cat o treapta, urca un picior pe treapta, apoi si pe celalat, apoi coboara si repeta miscarea, alternand ordinea picioarelor. Ai grija sa nu te impiedici! Pentru un grad de dificultate mai mare, poti tine in maini o pereche de gantere de 1 – 2 kg.